Mucegai.

Camera slab luminată îmi produce fiori. Ultimele raze străpung draperiile învechite şi ajung pe teancurile neechilibrate de cărţi pe care nu le-am mai deschis de ani de zile.

E mai greu decât am crezut să te întorci într-o casă în care ai amintiri dureroase, care îţi fac inima s-o ia la goană de frică, durere şi ură. Amintiri în care ai fost bătut, certat şi jignit de părinţi şi fraţi. Dar am acceptat de bunăvoie să vin, când am aflat că tata a murit cu vorbe de căire pe buze: "Spune-i doar că-mi pare rău şi că îi ofer o şansă la pace". Nu ştiu la ce s-a referit cu şansa, dar... Îi pare rău, ştiu că-i pare. Şi mie-mi pare. Din cauza lui, a mamei şi a fraţilor, mi-am luat zborul prea devreme. Unde-am ajuns? În pat cu un beţiv ordinar şi pervers.

Cărţile încă aşteaptă. Sunt mucegăite şi pline de praf, dar o deschid pe cea din vârful teancului. Pe prima filă, cu litere de mână, scris caligrafic: "De la mami pentru Elena". De la bunica pentru mama. Mama mi-a spus că nu a apucat să citească niciodată cartea şi de-aceea mi-o lasă mie. Mama, femeia aceea care mă punea la treabă de la 7 ani, chiar ea. Nu că mi-e scârbă de faptele ei, dar nici nu pot să recunosc că am iertat-o pe deplin.

Cartea este nu alta decât "Război şi pace". Mereu am purtat un război psihic cu ai mei, mereu duceam o luptă între ceea ce iubeam la ei şi faptele lor groaznice, nedemne de doi oameni cu tradiţie. Dar pe de altă parte aveam pace când remarcam că faptele lor înving - măcar războiul din mintea mea se sfârşea...

Răsfoiesc câteva pagini şi o pun pe teanc, echilibrându-l în sfârşit. Urc scările din capătul camerei până în camera mea. Era neschimbată - la fel de dezordonată, de plină de păpuşi chinezeşti, de porţelan, cu draperii înnegrite la ferestre şi cu sticluţe cu nisip de pe vremea când mergeam cu ai mei în Costineşti, la vara mamei, Gabi. M-am mirat că, deşi plecasem de acasă, ai mei îmi păstraseră camera cum o lăsasem, cu toate că s-au mutat şi ei câţiva ani mai târziu. M-am uitat printre sticluţe şi am observat că era una în plus. Una strălucitoare, ca şi cum se afla de mai puţin de 20 de ani în casă. Am luat-o de pe măsuţă şi am agitat-o uşor. Înăuntrul ei era un lichid destul de limpede. L-am desfăcut şi l-am mirosit. Mirosea a ceva înţepător. Am citit eticheta sticluţei şi am rămas mască: ce căuta otravă la mine în cameră?

"Îi ofer o şansă la pace"

Am deschis-o şi, cu ochii închişi, am dat pe gât tot conţinutul.