Un filozof şi-un munte de cărţi.

Zilele astea m-am concentrat excesiv asupra găsirii unor cărţi "mai greu de înţeles", vorba lui tata, adică cu un spirit mai filozofic. Am recitit Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, doar ca să mă conving ce îmi place mai mult la personajul principal (şi, mă rog, pentru tema la română...) şi am remarcat că pur şi simplu îmi place stilul lui de a scrie. Se vede că Ştefan Gheorghidiu era student la filozofie... Felul în care şi-a descris sentimentele şi toate (in)certitudinile m-a făcut să îmi doresc să studiez filozofie. Să ştiu şi eu să analizez, să disec toate sentimentele şi acţiunile cuiva. Singurul lucru care nu mi-ar plăcea ar fi nesiguranţa din sufletul meu, după cum spunea şi Ştefan: "Eram căsătorit de doi ani şi jumătate cu o colegă de la Universitate şi bănuiam că mă înşală.". Dar în rest, cartea mi-a plăcut foarte mult - nu ştiam că jurnalele de front îmi pot plăcea pe atât. Probabil a contat şi faptul că şi-a descris în amănunt viaţa sentimentală... Mereu am apreciat oamenii cărora nu le-a fost teamă să îşi aşterne viaţa într-un jurnal. În fine. Cum am scris şi în tema de două pagini despre ce îmi place la Ştefan,

cu ajutorul monologului său interior, am descoperit un bărbat cu un suflet mare şi plin de pasiuni, inteligent şi subtil, care îşi prezintă trăirile într-un mod filozofic şi unic.

Ah, ce-aş mai vrea să o omor pe Ela... Dar până să devin eu filozoafă, ucigaşa Elei şi o genie la română, mă duc să îmi pun alarma la ceas.

yes, i am damn right.