mi-e dor de vară.

I used to call it heaven...

mi-e dor de vară, zău aşa.

nu, nu de anotimpul în sine. ci de vacanţă.

mi-e dor de toate aberaţiile pe care le scoteam pe gură, de toate nopţile pierdute cu MP3-ul în buzunarul de la pijama, de prietenele mele pe care am putut să le vizitez doar o dată... mi-e dor de orele întregi în care vorbeam vorbe tâmpite, cretine, aberante, stupide (ştii ce? ia-o cum vrei!). Şi mi-e dor de timpul liber pe care îl aveam. Mi-e dor de acele trei luni liniştite şi frumoase.

Da, vacanţa asta, cu bune şi cu rele a fost genială. Dar gata. S-a dus.

Ce-a mai rămas în locul ei? Îţi spun eu: nimic plăcut.

Pe bune, a fost ca micul şi imperfectul meu paradis. Puteam să fac ce îmi doream, fără să mă întreb de nşpe mii de ori dacă mi-am terminat sau nu tema la algebră, învăţatul la istorie (n-am învăţat la istorie deloc pe a 7-a, dar ăsta e un detaliu insignifiant) sau desenatul organelor genitale la anatomie. (I know it's gross) Mi-a rămas un strop din tot siropul dulce al vacanţei. Un strop care aproape s-a risipit. Stropul ăsta este amintirea. Toate amintirile, fie că e vorba de poze, de notiţe în jurnal sau de arhiva de la messenger. E stropul meu, şi numai al meu.

Ok, fine. I guess i gotta wait 'til the next summer holiday to have fun again.