Persoane interesate

duminică, 26 septembrie 2010

Când o să fim noi înşine?!



Când o să fim noi înşine?!
Răspuns: probabil niciodată.
Diana a pus pe blog-ul ei, printre altele, o întrebare: "Când o să fii tu însuţi?"
Şi da, ar fi bine să aud multe păreri, cât mai diferite posibil. Dar măcar să fie puţine şi sincere, nu din belşug şi mincinoase.
Răspunsul meu?! Îl găsiţi acolo, la Diana. Vă e lene?! Here it is:

Când o să fiu eu însămi?
Nu ştiu. Când lumea o să înceteze cu concepţiile ei idioate, prejudecăţile şi minciunile din ea. Când o să fiu acceptată pe de-a-ntregul, o să fiu eu însămi. Trebuie să mă mulţumesc să nu visez în faţa altora (par imatură), să nu spun prostii (par proastă / copil / etc.) sau să nu vorbesc pe faţă despre ce mă deranjează (o să fiu considerată victimă a nuştiu cui).
Când o să se schimbe lumea, o să mă schimb şi eu şi o să fiu aşa cum îmi place să fiu - visătoare, imatură şi victimă a propriei mele gândiri.


Eu asta cred. Când lumea o să înceteze să te ia drept satanist, emo, prost, cretin, looser, nu-cool, atunci o să mă mai gândesc cine sunt şi de ce. Până atunci?! Port o mască a naibii de urâtă. Trebuie să mă prefac că sunt realistă, mereu serioasă, mereu mulţumită, mereu pe placul tuturor.
Mi-e milă de cei care vin dintr-o familie, având aceleaşi concepţii ca părinţii, bunicii, stră-bunicii şi tot neamul lor de ciudaţi perfecţionişti. Concepţiile astea mă scârbesc, mă seacă. Dacă mă-ta-i proastă şi zice că "uite, nene, ăla sigur e satanist" trebuie să îl consideri şi tu aşa, pentru că poartă negru? Sau dacă tac-tu, ăla care lucrază pe TIR şi e prost ca noaptea zice "ia te uită, ăla-i retardat", doar pentru că persoanei respective îi place să vorbească aiureli, o să zici şi tu că-i tâmpit/nebun? Poate ăla de zici tu că-i satanist o fi având un deces în familie! Poate ăla care vorbea aiureli băuse o berică şi se distra şi el ca omul! De ce trebuie să vii şi să cataloghezi persoanele de lângă tine? Aceeaşi Diana spunea, pe un forum

Pentru ce facem toate acestea?La urma urmei fiecare om este unic în felul său,de ce avem nevoie să alcătuim diferite "categorii" pentru a defini o persoană?
 
Ştii ceva? Ar trebui să învăţăm cu toţii să ne acceptăm aşa cum suntem: tâmpiţi, dobitoci, visători, glumeţi, optimişti, pesimişti, emo, satanişti, singuratici, out-sideri. Dar lecţia asta o să mai dureze mult şi bine până o înveţe toţi bătuţii-n cap.

Niciun comentariu: