good morning.

 Până acum, fiecare dimineaţă se desfăşurase la fel - mă trezeam mai obosită decât mă culcam, mă îmbrăcam şi îmi beam ceaiul cu lămâie. Ieşeam din casă şi inspiram aerul tare al dimineţii printre stropii de ploaie rece, ce nu se mai oprea. Mereu îmi "uitam" umbrela acasă, din cauza dragostei mele secrete pentru ploaie, de care ştia toată lumea. Drumul către şcoală era mereu acelaşi - traversam strada, mai mergeam un pic şi intram pe poartă.

Dar dimineaţa aceasta fusese cu totul specială. Cum mergeam eu printre bălţi, auzeam pleosc, pleosc în urma mea. Aceste sunete se intensificau, persoana din spatele meu apropiindu-se tot mai mult. Mi-am întors capul curioasă şi l-am văzut. Era atât de frumos cu părul ud şi zâmbetul său care îmi plăcea aşa mult... Se pare că şi el îşi uitase umbrela intenţionat, de vreme ce la meteo harta ţării era acoperită de nori de ploaie de o săptămână încoace.

"Bună dimineaţa" mi-a spus cu vocea joasă, puţin răguşită.

"Da... e o dimineaţă foarte bună" am răspuns zâmbind stângaci, oprindu-mă în mijlocul drumului.

L-am privit fix în ochi, deşi simţeam că obrajii mei capătă o nuanţă un pic cam prea rozalie. Am respirat adânc şi am întrebat:

"Mergem la şcoală sau... preferi să stăm în ploaie?"

Păru să se trezească dintr-un gând foarte îndepărtat.

"Ăă, da, sigur. Frumoase ghetuţe."

Am zâmbit în timp ce înaintam prin ploaie umăr la umăr cu prinţul meu ud. Deşi aveam ghetuţele jerpelite de atâta vreme, se pare că el fusese singurul care le apreciase. Oh, da, aceea chiar se dovedi a fi o dimineaţă foarte bună.